Păi Andrei a fost cel mai necăjit, pentru că s-a născut într-o atmosferă destul de ostilă.
S-a născut în 1991, când mama se căsătorise cu Mirea Ion.
A stat primii 3 ani în Comani, judeţul Olt.
A trăit cred că cele mai proaste experienţe pe care le poate trăi un copil mic. Iar violenţa şi modul de viaţă de acolo pur şi simplu i-au intrat în sânge. Îmi pare rău de el, pentru că nu a fost vina lui, dar aşa e viaţa, sper că într-o zi să îşi dea seama cât de greu este şi ce trebuie să facă.
La 3 ani a venit în Târgu Jiu, a venit unde era mai bine, unde a primit îngrijirea de care avea nevoie. Cu timpul el s-a transformat în aproape acceaşi persoană ca şi tatăl lui, rău, orgolios, răzbunător, leneş şi foarte neascultător.
Am încercat să îl învăţ cât am putut, dar mama niciodată nu mă lăsa să îl mustrez când greşea. Cred că de aceea a şi devenit aşa, pentru că mama l-a lăsat.
De abia a reuşit să termine clasele I-VIII, ca să nu mai zic de liceu, pe care l-a abandonat.
Băutura l-a atins şi pe el, şi după bautură au urmat prostiile, geamuri sparte, chefuri date în casă, sticle aruncate pe fereastră pe maşinile altora, bătăi şi furturi. A ajuns de câteva ori pe la poliţie, a primit câteva amenzi usturătoare.
Cea care îl mustra verbal cel mai mult era bunica, Tăbăcaru Ioana, pe care a ajuns să nu o suporte, şi ameninţa că o aruncă pe geam, eu încercam să aplanez conflictele dintre ei de fiecare dată, dar fiindcă eram la Bucureşti, niciodată nu am reuşit.
Munca, la fel nu i-a plăcut deloc, chiar deloc. A încercat dar nu a reuşit nimic, tot beat ajungea, tot fără nici un ban. Mă sunau săptămânal să le trimit bani de mancare, dar nu cred că luau mancare, ci ţigări şi băutură, şi el şi mama.
Acum e plecat în Italia, cu mama, lucrează la un circ de dimineaţa până noaptea fără pauză, sper să înveţe şi el ce înseamnă să trăieşti.