Pe el l-am cunoscut mai mult, asta pentru că a stat cu mine în Târgu Jiu, destul de mult timp.
A fost persoană care m-a învăţat destul de multe înainte să ajung la şcoală, dar nu e vorba despre mine aici.
S-a născut în anul 1900, pe undeva în judeţul Olt, şi mai anume într-un sat Călui, a fost o persoană destul de stapână pe sine şi destul de puternică (ca şi caracter).
A avut 9 copii, dintre care numai 5 mai traiesc, 2 au murit de mici, iar 2 au murit de diferite boli la vârste destul de mari (unul dintre ei fiindu-mi naş).
Nu a avut multe, şi nu ştiu foarte bine povestea vieţii lui, de aceea cred că o să revin la acest subiect de câte ori o să îmi amintesc câte ceva.
Cine mă leagă de el a fost bunica mea Ciobanu Ioana, de fapt singura fată care a trăit, din 9 fraţi, două au fost fete, numai una a trăit, cealaltă a fost printre cei 2 care au murit de mici.
Cea mai mare parte din viaţă, el, străbunicul meu, a stat la ţară, în Călui. A avut pământ cât să trăiască şi să hrănească cei 7 copii, a muncit cât să întreţină şi să trimită la şcoală pe toţi 7, şi a reuşit destul de multe, ţinând cont că pe atunci dacă nu aveai pământ nu aveai ce mânca. Şi au mai fost si cele 2 războaie mondiale.
Când a ajuns la bătrâneţe a venit la Târgu Jiu, în îngrijirea bunicei mele.
Nu a mai trăit foarte mult după ce s-a mutat la noi, dar mi-a lăsat destul de multe amintiri plăcute.
A fost un om bun, prea bun pentru copii care l-au aruncat unul la altul până a ajuns la noi.
În Călui dacă mă întreaba cineva al cui sunt, am fost învăţat de mic să spun că sunt al Mariei-Ioanei-lui-Lache-lui-Răducu! DA! Şi mie îmi vine să râd, dar aşa e la ţară.
Porecla lui “tataie” era “Lache” atunci de mult, iar Răducu fusese o persoană destul de importantă în acel sat, dar el este stră-străbunicul despre care nu ştiu nimic 
A murit în 1994, deci la 94 de ani.