Mihai Iorga – The story

Cand m-am nascut nu am primit nimic! De ce?

Bunicul – Tabacaru Sviatoslav

March 5, 2010 - 12:30 pm - Postat de Mihai Iorga

Sau Nicu, cum îi zicea bunica, pentru că nu îl putea striga “Sviatoslav” :)
A fost bunicul meu vitreg, nu pot vorbi despre bunicul meu bun pentru că nu l-am cunoscut, şi cum am zis, bunicei mele nu îi plăcea să vorbească despre el.

Nu am mai avut şi din partea tatălui pentru că mama nu s-a căsătorit niciodată cu tatăl meu, iar tatăl meu m-a părăsit când eram mic, deci fără bunici din partea lui.

Bunicul, sau “Tataie” cum îi ziceam, era o persoană foarte ciudată, avea impresia că poate să facă orice vroia cu ajutorul minţii.
Provenea din Basarabia, fugise pe sub trenuri să scape de Siberia, alte rude de ale lui nu au avut norocul lui, dar el a scapat.
A venit în Romania, mai exact în Piteşti, a făcut ceva şcoală (electrician, daca îmi amintesc bine), după s-a apucat de politică.

A fost închis 14 ani ca deţinut politic, victimă a regimului comunist, în puşcărie a primit un ciocan în cap, şi şi-a pierdut toată memoria, permanent.
A trecut o perioadă până a început să înveţe să vorbească, să afle cine sunt părinţii lui, să scrie şi să citească, a avut noroc că a trăit.
Dar a rămas cu sechele, întodeauna avea impresia că e urmărit, făcea nişte şedinţe yoga, încerca să doarmă cu ochii deschişi (asta ca să fie sigur ca nu e urmărit), mă “minţea”, să zicem aşa, că pot vorbi cu cine vreau prin telepatie, şi îmi băga tot felul de chestii în cap.

Înainte de bunica mea, el a mai avut o nevastă, care a murit de cancer, iar cu acea femeie a mai avut un copil Nicolae sau mai bine zis “Nicuşor” care a stat în Titu lângă Bucureşti şi s-a căsătorit şi el, dar a avut aceeasi soartă ca tatal lui, a rămas fără nevastă, şi cu 2 copii.

S-a mutat într-un final, cu bunica, cu mama şi Nicusor la Târgu Jiu, au luat un apartament cu 3 camere la marginea oraşului.
Au decis că apartamentul cu 2 camere care era în Titu să rămână lui Nicuşor când creşte, iar mamei să îi lase apartamentul de la Târgu Jiu.

Timpul a trecut, eu m-am născut, mama s-a căsătorit cu cineva pe care nimeni nu îl agrea, mai ales bunicul meu, iar ideile bunicului deveniseră obsesie. Vroia să construiască o casă la marginea Bucureştului.
A început să nu mai vină pe acasă, stătea mai mult la Bucureşti, cu chirie, strângea orice bănuţ, îşi cosea şosetele, lenjeria, hainele, lipea încălţămintea, şi construia casă. Cumpărase gater, pentru că vroia să facă totul singur (bine, nu chiar singur, dar nu vroia sa ia totul gata făcut), plătea şi întreţinere la unul din copii lui Nicuşor, pentru că Nicuşor nu a vrut să facă 2 copii, dar bunicul da, şi i-a zis să mai facă un copil că îi dă el bani de întreţinere şi şcoală.

S-a îmbolnăvit, stând numai prin cămăruţe prin nu ştiu ce case mizere pentru a plăti mai puţin, a facut infarct miocardic, l-au salvat, a mai făcut odată, şi l-au găsit întins pe stradă mort.

Mai sunt destul de multe aspecte, dar cu timpul o să revin la el.

A murit în 1996 de infarct miocardic.

Postat in Bunicul | Fara comentarii »

Bunica mea – Ciobanu Ioana

March 4, 2010 - 5:44 pm - Postat de Mihai Iorga

Bunicei mele trebuie să îi mulţumesc cel mai mult pentru tot ce mi-a oferit în viaţă, şi tot ce m-a învăţat, de fapt asta am primit de la ea, o învăţătură destul de bună despre viaţă!

Pe bunicul meu nu l-am cunoscut, cel de la care a primit numele de Iorga Ioana.
Bunica a fost cam forţată să se marite cu el, că de, aşa era pe atunci, trebuia să te măriţi cu cine ţi se zice să te măriţi.

Nu ştiu cum îl cheamă pe bunicul meu, pentru că bunica mea a evitat de multe ori să vorbească despre el, din cauza caracterului violent pe care l-a avut, şi ce fel de om a fost. Mai pe scurt un beţiv, un nenorocit şi un animal.

Bunica a fost cea care a suferit cel mai mult dintre toţi fraţii, şi dintre toţi fraţii numai unul a ajutat-o cât de cât, acum la bătrâneţe.

A stat prin mai multe oraşe: Braşov, Piteşti, Timiş, Târgu Jiu. Din fiecare s-a mutat pentru că nu a avut încotro. O să revin altă dată la problema mutării.

După ce a crescut mama mare, bunicul a murit (ciroză), iar bunica s-a recăsătorit cu un basarabean, care tocmai ieşise din închisoare (fusese închis politic), dar şi aici bunica s-a înşelat, pentru că nici ăsta nu era întreg la minte. Numele ei a devenit Tăbăcaru Ioana.

A reuşit să treacă prin multe greutăţi, şi mi-a dat dovadă că totul poate fi învins, că întodeauna este o scăpare.

De fiecare dacă când îmi povesteşte despre viaţa ei îmi spune ceva nou, ceva ce mă lasă cu gura cascată, şi parcă nu îmi vine să cred că cineva, şi mai ales o femeie, a putut să treacă prin aşa ceva în viaţă.
Mi-aş dori câteodată să văd cu ochii mei ce îmi povesteşte, dar nu văd, ci reuşesc să îmi imaginez.

A lucrat la ţesătorii, fabrici de confecţii, şi a iesit la pensie, banii pe care îi ia pentru anii munciti sunt nimic, dar din acei bani ea reuşeşte să o pună deoparte de fiecare dată, şi ca să pună capac, m-a pus şi împuternicit la contul ei, poate o să am vreodată nevoie, şi de fiecare dată când vorbesc cu ea la telefon îmi zice sa iau de acolo dacă am nevoie, nici dacă aş fi super nevoiaş cred că nu m-aş atinge de ei.
A stat la Târgu Jiu până a iesit la pensie, după aia s-a mutat la ţară, la Călui, acolo a împarţit cu 2 din fraţi o curte şi a ieşit fix un coridor pentru fiecare şi 3 case. Garduri peste garduri şi certuri peste certuri, că de, aşa e între fraţi, cică.

Acum primăvara, vara şi toamna stă la Călui, iar iarna vine la Târgu Jiu, pentru că nu mai are ce face acolo, şi cât stă la ţară, munceşte tot pentru mine, fratele meu şi pentru mama.

Este nascută pe 10 mai 1940. Deci mai are puţin şi face 70 de ani, nu am cum să uit. :)

Postat in Bunica | Fara comentarii »

Străbunica – Ciobanu Elena

March 4, 2010 - 5:06 pm - Postat de Mihai Iorga

Despre ea nu ştiu foarte multe, nu ştiu pentru că nu am apucat decât 4 ani din viaţa ei, şi nu am văzut-o prea des.
În schimb ştiu că străbunicul meu a iubit-o foarte mult!

Altceva ce ştiu despre ea sunt frânturi din ce îmi povestea şi îmi povesteşte bunica mea când apucăm să stăm de vorbă.

A apucat să îşi vadă copii mari, pe toţi cu casa lor, şi a apucat să îşi vadă nepoţii şi unuii strănepoţi.
Cred ca a dus o viaţă destul de zbuciumată, ţinând cont de numărul de copii şi de faptul ca ea se gandea la ce să le pună pe masă.

Când mă gândesc la ea, îmi vin în cap “Moromeţii”, cam aşa erau şi ei, acolo la marginea satului, plini de datorii şi muncind în fiecare zi.

Gradele de rudenie dintre ea şi majoritatea din sat erau destul de mici, câteodată mă gândesc că poate tot satul a fost creat de 2-3 familii, atunci, de mult.

Îmi amintesc de curtea casei care pe atunci era plină de muşetel vara, plină de viaţă tot anul! De câte ori mă duceam eram parca într-o poveste, totul verde şi plin de culori.

Acum, păi acum totul e gri, parcă prea trist, gardurile acelea din scânduri învechite în timp au dispărut, au aparut garduri din ciment (gri). În locul grajdurilor au apărut diferite construcţii pentru depozit şi unelte (tot gri sunt), verdele a devenit şi el gri, nu a mai crescut muşetel, pomii în care mă suiam în fiecare an după “corcoduşe”, cireşe, pere, mere, dude au dispărut, maşinile şi-au făcut din ce în ce mai des prezenţa, iar feţele celor care mai sunt acolo nu mai sunt aşa zâmbitoare. Trist.

Dacă străbunica ar vedea ce s-a ales din “grădina” ei, cred ca şi-ar pune mâinile în cap.

A murit în 1988, deci când aveam eu 4 ani.

Postat in Străbunica | Fara comentarii »

Pagini

Categorii

Blogroll

Admin